Dincolo de vină, ruşine şi pedeapsă -Educaţie în parteneriat

Cum facem asta? Vezi ghidul practic cu exemple de pus pe frigider pentru referinţă!

La Şcoala in Pădure şi acasă unii dintre noi nu folosim conceptele de ruşine, vină, pedeapsă – proptele ale sistemului de dominaţie – in fond.

Nu este însă suficent.
Educaţia este un proces constant şi o responsabilitate de comunitate.
Avem nevoie să ne sprijinim unii pe alţii altfel suntem in dezbatere şi conflict continuu.
Iar rezultatele sunt compromisuri mari si mici pe care le facem constant cu sistemul dominant manifestat de prieteni, bunici, alţi părinţi, educatori, oameni de pe stradă chiar.
Putem să ne oprim pentru a reflecta conştient ce dorim să avem cu adevărat in educaţia copiilor noştri?
Tentaţia de a impune- mai mult sau mai puţin subtil- puterea şi controlul in calitate de părinţi şi educatori este foarte mare având in vedere:
* sistemul dominant actual
* şi principiile/practicile cu care am crescut şi noi la rândul nostru (deci pilotul automat, subconştient).
Cea mai scurtă cale pentru a rezolva provocări pe termen scurt şi a sabota relaţii pe termen lung.

Danny Silk vorbeşte, din perspectivă creştină, de relaţii de tipul camion galben – camion roşu. Imaginea este elocventă. Un camion urias galben striveşte unul mic roşu.  Avem nevoie, spune el, de tehnici, metode, sisteme care să răspundă greşelilor copiilor noştri in moduri in care să creeze iubire şi nu frică.

La şcoala în pădure facem, prin urmare, multe exerciţii de traducere din

  • limba şi şcoala veche bazată pe impunere, dominaţie, control, violenţă, pedeapsă-recompensă, judecată, vină, ruşine

in

  • limba asociată timpurilor noi in care ne dorim cooperare, parteneriat, ajutor reciproc, siguranţă emoţională, incredere în bunăvoinţa şi bunătatea esenţială a tuturor.

Care este abordarea noastră faţă de disciplină?

Lucrăm cu nişte principii in practică. Intenţia este să avem constantă fără rigiditate.

Ai aici  fişa de pus pe frigider, pentru reamintire şi resursă de impărţit cu bunici, mătuşi, educatori care se ocupă de copiii noştri.

Avem câteva influenţe de la neuroştiinţe pe înţelesul părinţilor la abordări de comunicare empatică şi transformare de conflicte.

Cel mai important lucru este abordarea şi atenţia individuală acordată fiecărui moment cu potenţial educativ sau de tensiune, şi fiecărei persoane pe care o intâlnim in locul in care este in acel moment.

Un proces de a ne reintoarce in prezenţă şi conştienţă, aici şi acum, când e necesar.

Închei cu o întrebare din Krishnamurti pentru a păstra reflecţia deschisă:

“Un educator bun – care se ocupă de un număr mic de elevi- are oare nevoie de un regim de asuprire, intitulat politicos”disciplină”?”

Ajută să ai fişa asta cu exemple practice la vedere? Ai completa ceva? Dacă ai alte exemple, contribuie la conversaţie!

 

Ina Curic

pedagog pentru educaţia în natură

şi părinte de copii participanţi la grădiniţa în pădure

 

Recomandări pentru părinţi şi educatori

*Yellow truck -Red truck Relationships – Danny Silk

* Despre Educaţie/ J.Krishnamurti; Editura Herald
* Uşor de iubit, greu de disciplinat/ Becky Bailey; Editura Aramis

* Părinte conştient/ Shefali Tsabary; Editura Trei

* Parentaj sensibil si inteligent. Să ne inţelegem pe noi înşine, pentru a creşte copii fericiţi/ Daniel J. Siegel, Mary Hartzell; Editura Herald

* Creierul copilului tău. Douăsprezece strategii revoluţionare de dezvoltare unitară a creierului copilului tău/ Daniel J. Siegel, Tina Payne Bryson;  Editura Herald

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *