Intre 23 noiembrie si 1 decembrie 2016,  Școala in Pădure este proiect inclus in competiție spre finanțare in cadrul inițiativei Idei din Țara lui Andrei.

Ne acorzi votul tău? Și încrederea că prin acțiune comună putem schimba sisteme și crea alternative educaționale mai sănătoase și mai eficiente pentru copiii noștri?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Școala in Pădure. Zi deschisă, Oradea, mai 2016

Prin educație integrală în natură nu ne propunem doar o alternativă educațională de sfârșit de săptămână care să ofere activitate specială, intr-adevăr, dar care să ia din puținul timp de familie pe care copiii și părinții îl au împreună.

Viziunea extinsă este de a crea o școală cu normă întreagă care folosește natura la potențialul ei pedagogic maxim și care se desfășoară în mare parte in natură.

Mai mult, ne propunem să aducem împreună părinți, educatori și copii intr-o abordare integratoare care pune in discuție separația, fragmentarea și ierarhia tipice in educația formală și nu numai din România.

 

children-using-technology-foto-pc-slp-somerset-gov-uk
Foto PC slp.somerset.gov.uk

Majoritatea copiilor și tinerilor din România nu sunt expuși la natură și la stimulii educaționali pe care natura îi poate oferi, inclusiv la înțelegerea rolului pe care oamenii îl au in distrugerea și respectiv protejarea naturii.

Copiii din numeroase țări cu infrastructură tehnologică dezvoltată petrec tot mai mult timp în fața televizorului și calculatorului, în detrimentul mișcării în aer liber. În timp, aceasta are consecințe negative asupra dezvoltării inteligenței socio-emoționale și     motrice.

Aprox. 85% dintre copiii din România cu vârste  între 5 și 16 ani și cu acces la internet petrec online, în medie, peste 5 ore pe zi pe rețelele sociale.

 

Vedem “Școala în Pădure”  drept concept inovator de educație în natură și cadru integrator pentru comunitatea interesată de abordări pedagogice alternative (pedagogii alternative, școlarizarea acasă, scolarizare liberă).

În cadrul Asociației Gata Oricând Oradea, ca pedagogi și părinți, am testat cu success abordarea de Școală în Pădure timp de o zi pe săptămână între octombrie 2015 și mai 2016 cu un grup pilot de zece copii pe ramura de vârstă 3-7 ani (“Grădinița în Pădure”).

In mai 2016 am oferit comunității orădene extinse o zi deschisă cu activități la pădure pentru aprox 80 de adulți și copii cu vârste cuprinse intre 2 si 14 ani.

Toți participanții la program au exprimat interes pentru continuarea și aprofundarea imersiunii in activități de tipul Școală in Pădure ca alternativă la educația formală disponibilă.

Ca să putem oferi acest serviciu educativ unei comunități extinse și în cadrul unui program prelungit, avem nevoie de sprijinul vostru.

Votează-ne proiectul spre finanțare in competiția lansată de Idei din Țara lui Andrei! 

30% din punctaj este dat de votul publicului.

Propunem in continuare extinderea testării pilot incepute in 2015 și scalarea ei la o audiență regională și națională.

Multumim!

Vă așteptăm la pădure!

One thought on “Ne votezi? Școala în Pădure in competiție de proiecte”

Leave a Reply to kuti ludovic Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.