“Grădina-pădure a Mirabelei”(Ina Curic, Kinga Kelemen, 2017) este o carte manifest pentru educația în natură, grădină și pădure. O poveste inspiratoare despre o fetiță hotărâtă care știe că visele pot deveni realitate cu colaborare între prieteni și acțiune în comunitate. 

Cartea este dublu premiată internațional,  cu recenzii bune de la specialiști în grădinărit durabil și educatori de pe trei continente. 

De la Școala în Pădure propunem această carte școlilor ca un cadru simbolic pentru educație în natură.

Pentru Școala Altfel și în timpul anului școlar, oferim imersiuni în natură cu cerc de poveste interactiv, multisenzorial și activități de tipul școală în pădure.

Detalii:  https://scoalainpadure.ro/scoalaaltfel/

Mai multe școli din Oradea, Baia Mare, Alba Iulia și Deva au primit vizita Mirabelei cu povestea de grădină pădure și au început sau sunt deschise la diferite activități care să lege curricula școlară de educația în natură. (În curând și alte locații din țară după invitații.)
.
În Oradea pentru Școala și Grădinița Altfel
– folosim parcul Brătianu și Centrul MA de pe str Brătianu nr 58 pentru activități în aer liber și de grădinărit cu copiii
– avem o suprafață de teren lângă pădurea Săldăbagiu unde începem din toamna lui 2019 să lucrăm cu principii de grădină pădure pentru a implica copiii în grădinărit durabil.
.
După versiunea în limba română disponibilă din septembrie 2019, căutăm în continuare colaborări pentru a o tipări și în maghiară. Fiind un proiect de creație româno-maghiar, dorim să oferim povestea în ambele limbi ca un pod de colaborare între comunități. 

Primiți o vizită de poveste adevărată?  Aveți un spațiu verde ce poate deveni o grădină specială și școală a naturii?

Așteptăm prieteni cu inima verde să se alăture visului Mirabelei pentru a crea mai multe spații magice de învățare, joacă, explorare și aventură în natură.

*

Descriere carte

Grădina-pădure a Mirabelei: Vise prietenoase pentru pământ (Seria Grădinărit Durabil), Imagine Creatively, 2017

Carte ilustrată pentru copii 4-10 ani.

Premii internaționale: Nautilus Book Award Silver 2017

Gold Green Apple Award in Environmental Sustainability 2018

Vrei să înveți despre grădinărit durabil în mod distractiv? Imaginează-ți un singur loc cu toate beneficiile de grădină, pădure, loc de joacă și școală în natură!

O fetiță se plimbă prin satul ei cerând ajutor pentru un vis de grădină-pădure pe care nu toată comunitatea ei îl înțelege. Pe măsură pe Mirabela întâlnește diferite personaje, cititorii intră în magia a ceea ce înseamnă o grădină-pădure. Povestea merge dincolo de plante și copaci spre lucru împreună în comunitate și grijă față de ceilalți și natură. Alătură-te viziunii pentru a vedea ce este în ea pentru tine!

Cartea aduce o contribuție necesară la educația de bază în permacultură și grădinărit durabil. Include întrebări de reflecție pe parcurs și o secțiune interactivă despre plante și alte elemente din poveste.

Recenzii

“…o poveste extraordinară despre cum o fetiță face pași gigantici pentru a face lumea  mai prietenoasă față de mediu, începând cu curtea ei din spate. Povestea Mirabelei nu este doar inspiratoare și provocatoare ci are și o mare valoare educațională. Conține informații vaste despre plante benefice, peisaje compestibile variate, animale, nu doar în ilustrație ci și in text. (…) Oameni din toată lumea pot beneficia de informațiile din această carte care este atrăgătoare nu doar pentru copii ci și pentru adulți.” Rosie Malezer for Readers’ Favorite

Mai multe recenzii internaționale în limba engleză aici.

Recenzii din România:

“Natura este armonie, frumusețe și o continuă sursă de inspirație pentru noi toți. Visul Mirabelei de a face o grădină specială e o călătorie cu multe lecții despre natură și minunile sale și un instrument util pentru a începe o pădure comestibilă”. Cătălina Baci, Școala din Grădină, www.scoaladingradina.ro

“După ce am citit povestea băiatului nostru de șapte ani, a început prompt să lucreze cu hârtie și creion, desenând propria grădină-pădure. Nu s-a oprit tot restul zilei și ideile au continuat să vină multe zile mai târziu… Această carte conține o magie care i-a dat drumul la imaginație și l-a ajutat să contribuie la lumea noastră în moduri unice și surprinzătoare.” Robyn Veraart, The Transylvania School of Self Sufficient Living, http://www.provisiontransylvania.com

“(…) un mic album al satului românesc tradiţional.”

” Lumea reprezentată în poveste invită la cunoaştere, cooperare şi armonie în relație cu tot ceea ce înseamnă Pământul. Este mult mai mult decât o poveste prin chestiunile metodice introduse (întrebări, explicaţii, indicaţii, imagini, idei de activităţi practice), prin explicaţiile subtile, prin apelul la prezenţă activă în viaţa proprie şi a lumii în care trăim.

Am apreciat aspectele legate de planificare, care cuprind atât de frumos ideea de urmărire a viselor şi ideea de acţiune necesară transpunerii lor în realitate.” Iolanda Demian, Bibliotecară, Secția de Copii a Bibliotecii Județene Gh. Șincai, Oradea

“Grădina-pădure a Mirabelei” este un text foarte important pentru educația în natură și sunt încântată să o recomand educatorilor, părinților, copiilor și iubitorilor de natură. În calitate de lector interesat de sustenabilitatea mediului și povestiri, caut întotdeauna un material care combină povestiri captivante, ilustrații vizuale care ne inspiră și, cel mai important, un mesaj-cheie despre beneficiile și importanța cooperării cu natura. Acesta este materialul! O carte care stimulează imaginația și îi ajută pe copii să învețe din creativitatea naturii”. Dr. Maria Nita, Bath Spa University, Marea Britanie